CSM București a preluat comanda în handbalul feminin, după ce a stabilit scorul campionatului cu „U” Cluj. HCM Baia Mare nu are de ce să doarmă liniștită

Redactor:
Marius Hutu
CSM București a preluat comanda în handbalul feminin, după ce a stabilit scorul campionatului cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ultimul meci al etapei a 3-a a Ligii Naționale de handbal feminin, CSM București s-a impus cu 45-25 pe terenul echipei „U” Alexandrion Cluj.

19 octombrie 2014 este cea mai așteptată dată din Liga Națională de handbal feminin, atunci fiind programat primul duel al celor mai puternice echipe din România, HCM Baia Mare – CSM București. Numărătoarea inversă a început, iar cele două „selecționate mondiale” încearcă până atunci să pună la punct toate detaliile.

După primele trei etape disputate în Liga Națională, CSM București pare că și-a integrat mai repede jucătoarele aduse în vară și începe să obțină victorii la diferențe importante împotriva adversarilor. După ce în etapa a doua s-a impus cu 34-18 în fața nou-promovatei CSM Unirea Slobozia, echipa pregătită de Mette Klit a ridicat ștacheta la 20 de goluri diferență (!). CSM București a înregistrat, în ultimul meci al etapei a 3-a, scorul campionatului, după ce a câștigat cu 45-25 pe terenul formației „U” Alexandrion Cluj. Echipa din Capitală și-a impus rapid superioritatea și a făcut și show la Cluj, Cristina Vărzaru fiind în prim-plan. Extrema dreaptă a fost și principala marcatoare a jocului, cu 11 goluri. În urma acestui succes categoric, CSM București a preluat și șefia în Liga Națională, aflându-se pentru prima dată în această postura de la înființarea clubului.

Dacă CSM București câștigă cu lejeritate partidele, HCM Baia Mare a întâmpinat destul probleme în ultimele două etape de campionat, cu CSM Ploiești și Cetate Deva. Campioana României a câștigat ambele partide, însă diferențele le-a făcut în partea secundă a jocurilor, grație și unei bănci de rezerve mai „lungi”, în sensul că antrenorul Costică Buceschi a avut posibilitatea să-și rotească jucătoarele atunci când în teren lucrurile nu au funcționat așa cum și-a dorit. La fel ca și CSM București, HCM Baia Mare a obținut maximum de puncte după trei etape, dar se situează abia pe locul 4 în clasament, fiind devansată la golaveraj de Corona Brașov și Dunărea Brăila (ultima are tot plus 25, dar mai multe goluri înscrise).

Ar mai trebui menționat faptul că atât CSM, cât și HCM au avut adversari de valori apropiate până acum. Bucureștiul a scăpat de Zalău și Cluj, în timp ce Baia Mare a tăiat de pe listă Craiova și Deva. Primul meci important al sezonului se va desfășura pe 17 septembrie, când HCM Baia Mare se va deplasa la Brașov pentru disputa cu Corona.

Rezultate etapa a 3-a, Liga Națională de handbal feminin

HC Zalău – Mureșul Tg. Mureș 27-25
Unirea Slobozia – Dunărea Brăila 26-28
CSM Ploiești – HCM Roman 22-23
Neptun Constanța – Corona Brașov 18-21
SCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea 24-18
Cetate Deva – HCM Baia Mare 28-32
„U” Alexandrion Cluj – CSM București 25-45

CLASAMENT

1. CSM București 3 3 0 0 105-62 9
2. Corona Brașov 3 3 0 0 85-58 9
3. Dunărea Brăila 3 3 0 0 97-72 9
4. HCM Baia Mare 3 3 0 0 94-69 9
5. SCM Craiova 3 2 0 1 67-68 6
6. HCM Roman 3 1 1 1 70-73 4
7. Neptun Constanța 3 1 0 2 76-74 3
8. HC Zalău 3 1 0 2 69-84 3
9. Unirea Slobozia 3 1 0 2 67-84 3
10. Cetate Deva 3 1 0 2 78-96 3
11. „U” Alexandrion Cluj 3 0 2 1 80-100 2
12 HCM Rm. Vâlcea 3 0 1 2 66-73 1
13 CSM Ploiești 3 0 0 3 63-82 0
14. Mureșul Tg. Mureș 3 0 0 3 70-93 0

FOTO: Dan Tăuțan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×